FII Practic!
Asociația Studenților Informaticieni Ieșeni (ASII) a prezentat, în cadrul conferinței de presă de miercuri, 19 ianuarie 2012, un nou proiect adresat elevilor și studenților, realizat în colaborare cu Facultatea de Informatică Iași – FII Practic. Scopul acestui proiect este de a facilita acumularea de cunostinţe de Design Grafic, Web Development, Android Development şi Managementul Proiectelor în IT, prin şase sesiuni de training ce vor avea loc în semestrul al doilea al anului universitar curent. Proiectul doreşte astfel să vină ca oportunitate de învăţare pentru tinerii pasionaţi de domeniul IT.
Cei care au răspuns invitației de a participa la conferință, decanul Facultății de Informatică Iași, prof. dr. Gheorghe Grigoraș, conf. dr. Sabin Buraga, prodecan al aceleiași instituții, reprezentanți de la diverse firme de IT, reprezentanți ai unor ligi studențești din Iași, precum și studenți ai Facultății de Informatică, au putut afla mai multe detalii despre FII Practic.
Chiar dacă proiectul se află la prima ediție, coordonatorul proiectului, Radu-Emil Grigoraș, este foarte optimist. Acesta afirmă: „Este evident că tehnologia avansează din ce în ce mai rapid și că pe viitor vom avea nevoie de cât mai mulți profesioniști IT. Pentru că suntem de părere că trebuie să investim în tineri și în viitor, încercăm să completăm, după posibilitățile noastre, educația formală în ceea ce privește domeniul IT”.
Până în prezent, sesiunile de training oferite în cadrul universitar au fost în general axate pe dezvoltare personală. Simţind că partea de IT a fost neglijată, FII Practic reprezintă oportunitatea de care au nevoie studenţii şi liceenii interesaţi de o carieră în IT, ori care au o pasiune pentru acest domeniu. Tocmai din acest motiv, echipa GETA (Grozava Echipă de Traineri din ASII) va organiza câte 6 training-uri pentru fiecare dintre cele 4 domenii propuse: design grafic, dezvoltare aplicații Web, dezvoltare de aplicații mobile pentru dispozitive Android și managementul proiectelor în IT.
Sesiunile de training se vor desfășura în fiecare weekend, în perioada 25 februarie – 1 aprilie. Fiecare participant va trebui să contribuie cu 30 de lei, sumă ce va face posibilă desfășurarea în bune condiții a proiectului. Pentru fiecare arie, vor fi selectați un număr de aproximativ 25 de cursanți. Aceștia vor fi aleși de către traineri, în urma răspunsurilor oferite în formularele de înscriere disponibile pe situl fiipractic.asii.ro, la secțiunea Înscrieri. Numărul participanților este limitat pe de o parte de capacitatea sălilor disponibile, iar pe de altă parte de posibilitatea interacționării eficiente trainer-cursant în timpul sesiunilor.
Pentru a adăuga un plus de valoare la nivelul cunoştinţelor livrate, a fost creată o comisie ştiinţifică, formată în majoritate din profesori ai Facultăţii de Informatică Iaşi, pentru a oferi consultanţă fiecărui responsabil final al fiecărei arii. Astfel, această comisie va fi formată din Conf. Dr. Prodecan Sabin-Corneliu Buraga (Web Development), Dr. Vasile Alaiba (Android Development), Lect. Dr. Adrian Iftene (Managementul Proiectelor în IT) şi Alecsandru Grigoriu, colaborator FII (Design Grafic).
La sfârșitul training-urilor, participanții vor realiza un mini-proiect pentru a-şi fixa cunoștințele acumulate pe parcurs. Cei care vor finaliza acest proiect vor primi diplome semnate de către un membru al comisiei științifice, de către responsabilul de arie, coordonatorul proiectului și președintele ASII. De asemenea, cele mai bune proiecte vor fi premiate, iar unele firme partenere și-au manifestat interesul de a-i recruta pe cei mai buni dintre cursanți.
Pentru mai multe detalii despre eveniment accesați www.fiipractic.asii.ro.
Vă aşteptăm la training-uri!
Articol realizat de Mihaela Macovei şi Ioana-Roxana Zamfir
Ultimele comentarii